Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți 
Panouri informativ-educative pentru protejarea șoimului dunărean 
Ziua Păsărilor, un eveniment de pus în calendar 
Membri expați. Gerard Gorman, cunoscutul specialist în ciocănitori 
Concurs de desene: Pasărea anului 
Unde vedem papagali în România? 
Unele păsări merită un renume mai bun 
Păsările se hrănesc natural, nu cu alimente procesate 
Bujorul românesc, cel mai cunoscut bujor de la noi 
Măceșul 
Conservarea gâștelor cu gât roșu 
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia 
Conservarea acvilei țipătoare mici în România 
Investigarea prezenței dropiei în România 
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării 
Uite Barza! 
Atlasul Păsărilor din București 
Monitorizarea Păsărilor Comune 
Protecția berzei albe în Lunca Dunării 
International WaterBird Count 
POIM Moldova 
POIM SUD 
ROSPA0059 Lacul Strachina 
ROSPA0052 Lacul Beibugeac 
Blahnița-Mehedinți 
Școli și grădinițe prietenoase cu natura 
Spring Alive 
Pasărea Anului 
Restore Nature 
România Prinde Aripi 
Aripi Libere 
Agricultură pentru biodiversitate 
Big Day_Marton ornitologic 
It is time! 
PETlican 
Noaptea Privighetorilor 
Păsările Clujului 
Ce pasăre este aceasta? 
Pliant Păsări din habitate acvatice 
Pliant Păsări din parcuri și grădini 
Delta Dunării 
România Sălbatică 
Insignă orhidee albină 
Insignă fluturaș de stâncă 
Insignă șoim dunărean 
Insignă șoim dunărean în zbor 
Insignă lăcustar 
Colecția de puzzle-uri educative Păsări acvatice 
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini 
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor 
Puzzle Stârci din România 
Puzzle Corcodei din România 
Sacoșă pescăraș albastru 
Sacoșă pițigoi albastru 
Cuib huhurez mic 
Cuib cucuvea 
Cuib tip B (neasamblat) Știri
Păsările lunii februarie – Cintezele
29 ianuarie 2020
În luna februarie e încă vreme rece și chiar dacă nu avem zăpezi mari, hrănitorile sunt încă funcționale. Printre oaspeții frecvenți ai hrănitorilor, pe care îi putem observa ușor în această perioadă, se numără și diferite specii de cinteze.
Familia/Genul
Cintezele fac parte din familia Fringilidae și sunt un grup divers de păsări relativ mici, cu cioc mare și conic, iar unele au penajul spectaculos colorat. Majoritatea sunt excelente cântătoare.
În România, sunt prezente 15 specii, dintre care 10 specii cuibăresc (cinteză, cânepar, sticlete, florinte, scatiu, cănăraș, botgros, forfecuță, mugurar), 4 apar doar iarna (cinteză de iarnă, inăriță, inăriță cu cioc galben, inăriță de tundră) și una accidental (mugurar cu trompetă).
Unde le vezi
În sezonul rece, cintezele caută de mâncare în stoluri care variază de la câteva zeci până la câteva sute de indivizi, fie din aceeași specie, fie din mai multe specii. Cinteza, cinteza de iarnă și florintele sunt cele mai prezente specii la hrănitori; sticleții pot fi observați ușor pe scaieți; botgrosul și mugurarul preferă fructe uscate și semințe de pe arbori (frasin, arțar etc.); forfecuțele pot fi observate în conifere.
Hrana
Se hrănesc, în principal, cu semințe, ciocul lor este unealta perfectă pentru acest tip de hrană. Mugurarul consumă și muguri ai pomilor fructiferi, iar uneori cauzează pierderi deținătorilor de livezi. Primăvara, puii sunt hrăniți predominant cu insecte.
Cuibărit
Au cuibul sub forma unui coș, situat în arbori, mai rar tufe. Speciile care cuibăresc mai devreme (sticleți, florinți, mugurari) pot avea două, uneori chiar trei ponte pe sezon, botgrosul doar una; forfecuțele, care își corelează depunerea ouălor cu producția de semințe de conifere (în special molid), pot avea ani fără nici o pontă.
Specii reprezentative
Specia care dă numele grupului este o specie de cinteză medie, cu cioc conic puternic și cu dimorfism sexual, ca majoritatea cintezelor. Masculul este mai colorat, având creștetul capului și ceafa gri-albăstrui, partea ventrală maro-roșcat sau castaniu, dungi albe, late, pe aripi, în timp ce femela are un colorit mai șters, gri-maroniu.
Este cea mai numeroasă specie de cinteză din România, întâlnită din zonele de câmpie până în zonele montane joase. Cuibărește solitar, la înălțime în copaci, cuibul fiind construit în întregime de către femelă; teritorial. Cântă doar masculul.
Are cea mai variată dietă dintre cinteze, predominant nevertebrate mici și larvele lor, dar și semințe și muguri. Puii sunt hrăniți cu larve de nevertebrate. În afara sezonului de cuibărit caută hrană în stoluri formate fie din masculi, fie din femele și imaturi, singuri sau împreună cu cinteze de iarnă, florinți și vrăbii.
Femelele și imaturii migrează mai departe decât masculii, acest obicei dând numele de specie, coelebs – celibatar, ca aluzie la faptul că masculul rămîne singur peste iarnă. La noi iernează și exemplare nordice.
Puteți citi mai multe despre această specie aici:
Este o cinteză de talie mică, cu cioc subțire și lung, cu dimorfism sexual redus. Adulții sunt asemănători, cu colorit maro, aripi negre cu dungă centrală galben intens și inconfundabila succesiune negru, alb și roșu din zona capului (care lipsește la juvenili).
Se întâlnește în habitate semi-deschise, în parcuri, livezi, grădini. Cuibărește solitar sau în grupuri mici, în arbori sau tufe. Cuibul este construit de femelă, cu eventuală asistență din partea masculului. Poate avea 2 ponte pe an.
Se hrănește cu muguri, fructe, iar în sezonul rece mai ales cu semințe de scai, brusturi și ciulini, de unde și numele de specie și gen (ciulini din genul Carduus). Iarna pot fi observați în grupuri de câteva zeci de indivizi, în căutare de hrană; este specia cea mai acrobatică dintre cinteze, putând să consume semințele agățat de plantă, chiar și cu capul în jos. Vizitează și hrănitorile. Puii sunt hrăniți predominat cu insecte.
Este o specie clasificată ca având „risc scăzut”, în România tendința fiind fluctuantă. Însă, datorită penajului colorat și cântecului melodios, a fost și este una dintre speciile țintă ale braconajului, fiind capturată ilegal (prin capcane, plase, bețe unse cu clei) pentru a fi vândută ca pasăre de colivie.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este o cinteză de talie mare, cu cap mare și gât gros, cu cioc masiv, triunghiular și coadă scurtă. Adulții au colorit dominant maro, cu alb, gri și negru-albăstrui, dimorfismul sexual fiind redus. În zbor, dunga albă de pe aripi și banda albă de pe vârful cozii sunt vizibile.
Poate fi întâlnit în principal în păduri de foioase (cu preferință pentru stejar și carpen), dar poate vizita și livezi. Este o specie timidă, mai greu de observat. Cuibărește solitar sau în grupuri mici, la înălțime, în arbori. Perechea se formează încă din timpul hoinărelii în grup din iarnă, pentru căutarea hranei. La construcția cuibului și creșterea puilor (o singură pontă) contribuie ambele sexe.
Se hrănește cu muguri, semințe, lăstari, iar puii sunt hrăniți cu nevertebrate. Datorită ciocului puternic, care poate dezvolta o forță de până la 50 kg/cm2, pasărea consumă sâmburi lemnoși (ai cireșelor și prunelor), pe care îi poate sparge în 2 jumătăți. Numele de gen și specie reflectă această caracteristică a păsării: coccothraustes vine de la cuvintele grecești kokkos – sămânță și thrauo – a sparge. Vizitează și hrănitorile pe timp de iarnă.
Este o specie clasificată ca având „risc scăzut”, dar exploatările forestiere în perioada cuibăritului și folosirea pesticidelor în silvicultură (pui hrăniți cu nevertebrate) pot afecta succesul reproductiv al speciei.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Este o specie de cinteză de talie medie, robustă, cu dimorfism sexual redus. Masculul are spatele și burta verzui, gâtul și aripile gri, iar pe aripi și coadă galben; femela are un colorit asemănător, dar mai șters. Numele de gen și specie provine de la cuvântul grecesc khloros – verde, cu referință la coloritul păsării. Ciocul este conic, puternic, roz deschis sau gălbui.
Florintele are o distribuție largă, în România fiind prezent de la câmpie, până în regiunile montane joase. Cuibărește în arbori sau tufe, în habitate forestiere deschise, aliniamente de arbori, parcuri, livezi, grădini și localități. Cuibul, elaborat, este construit de femelă.
Se hrănește cu muguri, flori, semințe și fructe uscate, dar și cu insecte, ale căror larve constituie hrana predominantă a puilor. Este versatil și acrobat, hrănindu-se și pe sol și în vegetație joasă sau la înălțime, inclusiv cu capul în jos. Iarna formează grupuri de câteva zeci de indivizi; vizitează și hrănitorile.
Este o specie clasificată ca având „risc scăzut”, însă, florintele este și el una dintre speciile țintă ale braconajului, fiind capturată ilegal (prin capcane, plase, bețe unse cu clei) pentru a fi vândută ca pasăre de colivie.
Puteți citi mai multe despre această specie aici.
Cum le poți ajuta
Putem ajuta cintezele să treacă mai ușor peste iarnă dacă amplasăm hrănitori și le alimentăm cu hrana potrivită: semințe uleioase neprăjite și nesărate (floarea soarelui, dovleac, in, cânepă), miez de nucă și alune, mere, pere, legume fierte, grăsime animală (osânză, slănină, untură) nefiartă, neafumată, necondimentată.
NU HRĂNIM PĂSĂRILE SĂLBATICE CU PRODUSE DE PANIFICAȚIE!
Datorită penajului colorat și cântecului melodios, speciile de cinteze sunt capturate, vândute și deținute ILEGAL, fiind printre cele mai braconate păsări sălbatice din România. Dacă observați braconieri, instalații de braconat sau specii braconate la vânzare (în piețe sau online) sunați la 112 și cereți cu Poliția Română. Mai multe detalii aici.
Mitologie
Cinteza cea mai prezentă în imaginarul colectiv este sticletele. În creștinism este legat de Patimile lui Isus, din cauza preferinței pentru diferite specii de scaieți, apare în această postură în picturi religioase.
Vivaldi a scris un concert pentru flaut, „Il Gardellino”, inspirat de cântecul micuței paseriforme.
De altfel, cântecul cintezelor a inspirat multe opere literare, în poezie sau proză. Pentru că erau păsări ținute ca animale de companie în colivii, câneparul și mai ales sticletele, au fost folosite de scriitori ca metafore pentru libertatea pierdută.
Február hónap madarai – a pintyek
Annak ellenére, hogy a hónak nyoma sincs, februárban még mindig alacsony a hőmérséklet, így az etetők nagy népszerűségnek örvendenek. Ezek gyakori vendégei között ebben a hónapban is könnyen megfigyelhetjük a különböző pintyfajokat.
Család/Nem
A pintyek a pintyfélék családjába tartoznak. Változatos csoport, viszonylag kis méretű, nagy és kúpos csőrű madarakkal, egyesek tollazata látványosan színes. Többségük kitűnően énekel.
A Romániában jelenlévő 15 faj közül 10 itt is fészkel (erdei pinty, kenderike, tengelic, zöldike, csíz, csicsörke, süvöltő, meggyvágó, keresztcsőrű, karmazsinpirók), 4 csak télen jelenik meg (fenyőpinty, zsezse, sárgacsőrű kenderike, szürke zsezse) és egy véletlenül (trombitás sivatagipinty).
Hol látod őket
Télen több tíz vagy akár néhány száz egyedet számláló, azonos vagy különböző fajokból álló csapatokba tömörülve keresik a táplálékot. Az etetőre látogató leggyakoribb fajok: erdei pinty, fenyőpinty, zöldike. A tengeliceket legkönnyebben a bogáncson figyelhetjük meg, a süvöltő és a meggyvágó a megszáradt gyümölcsöket és fák magvait kedvelik (kőris, juhar stb.), a keresztcsőrű pedig tűlevelű fákon látható.
Táplálkozás
Főleg magvakkal táplálkoznak, erre specializálódott a csőrük is. A süvöltő szívesen fogyasztja a gyümölcsfák friss rügyeit, néha veszteséget okozva a gyümölcsösök tulajdonosainak. Tavasszal a fiókákat rovarokkal etetik.
Költés
Kosár alakú fészküket fákra, ritkábban bokrokra építik. A korán fészkelő fajok (tengelic, zöldike, süvöltő) akár 2-3 generációt is felnevelhetnek, a meggyvágó csak egyet, a keresztcsőrűek esetében, amelyek a fiókanevelési időszakot a tűlevelűek magképzési periódusához igazítják (főleg közönséges lucfenyő), előfordulhat fióka mentes év is.
Képviselő fajok
Erdei pinty (Fringilla coelebs)
Közepes méretű, erős, kúpos csőrű faj. Akárcsak a pintyfélék többsége, szexuális dimorfizmussal rendelkezik. A hím színesebb, feje teteje és tarkója kékesszürke, hasa barnásvörös vagy gesztenyés, szárnyán széles fehér sávval. A tojó halványabb, szürkésbarna.
Románia leggyakoribb pintyfaja, az alföldtől az alacsonyabb hegyvidékig mindenhol megtalálható.
Magányosan fészkel, a fészket kizárólag a tojó építi magas fákra. Territoriális faj, csak a hím énekel.
A pintyfélék közül a legváltozatosabb étrendű faj, főleg kis méretű gerinctelenekkel és ezek lárváival táplálkozik, de magvakat és rügyeket is fogyaszt. Fiókáit gerinctelenek lárváival eteti. A fészkelési perióduson kívül tojókból és fiatal egyedekből álló csapatokba tömörülve keresi táplálékát, amelyek csak a saját fajból vagy fenyőpintyből, verebekből és zöldikékből alakulnak ki.
A tojók és fiatal egyedek messzebb vándorolnak mint a hímek, e szokásuk a faj nevében is tükröződik: coelebs – latinul nőtlent jelent, célzásképp, hogy a hímek magukra maradnak a tél folyamán. Nálunk telelnek az északi állomány egyedei is.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.
Tengelic (Carduelis carduelis)
Kis méretű pintyfaj, rövid hosszú csőrrel, csekély szexuális dimorfizmussal. A felnőtt madarak hasonlóak, barnás színűek, fekete szárnyuk közepén sárga sávval, fejükön összetéveszthetetlen fekete fehér és vörös mintázattal (ez hiányzik a fiatal egyedeknél).
Fákkal, bokrokkal tarkított nyílt élőhelyeket kedveli, megtalálható a parkokban, gyümölcsösökben és kertekben is. Magányosan vagy kis csapatokban fákon, bokrokon fészkel. A fészket a tojó építi, némi kis segitségben részesülhet a hím részéről. Évente 2 fészekaljat is felnevelhet.
Rügyekkel, gyümölcsökkel táplálkozik, ősszel és télen főleg a bogáncs és bojtorján fajok magvait fogyasztja, innen a faj és a nemzetség neve is (Carduus – bogáncs nemzetség). Télen több tíz egyedet számláló csapatokban keresi táplálékát; a legakrobatikusabb pintyfaj, hisz a növények magvait akár fejjel lefele is el tudja fogyasztani. A madáretetők vendége. Fiókáit főleg rovarlárvákkal eteti.
„Nem fenyegetett” természetvédelmi státussal rendelkezik, Romániában a populáció mérete ingadozik. Színes tollazatának és dallamos énekének köszönhetően egyike az orvvadászott fajoknak, illegálisan befogják (csapdák, hálók, enyvezett ágak segítségével) és kalitkában tartott madárként árusítják.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak
Meggyvágó (Coccothraustes coccothraustes)
Nagytermetű pintyféle, nagy fejjel, erős nyakkal, masszív háromszög alakú csőrrel és rövid farokkal. A kifejlett madarak színezete barnás, fehér, szürke, kékesen irizáló feketével. A nemek kis mértékben különböznek. Röptében a fehér szárnycsík és fehér farokvég jól megfigyelhető.
Kedveli a lombhullató erdőket (tölgyesek és gyertyánosok), de gyakran fordul elő gyümölcsösökben is. Visszahúzódott, így költési időszakban nehezebben figyelhető meg. Fészkét fák lombkoronájába építi. A párok már télen kialakulhatnak, mikor csapatokba verődve keresnek táplálékot. A fészeképítésben és az utódgondozásban (évente egy fészekalj) mindkét nem részt vesz.
Tápláléka zömét rügyek, magvak és friss hajtások képezik, azonban fiókáit gerinctelenekkel eteti. Masszív csőrével rendkívüli erőt tud kifejteni (hozzávetőlegesen 50 kg/cm2), amellyel még a csonthéjas magvakat is képes felbontani. Innen ered a meggyvágó neve, valamint a tudományos neve is erre utal: coccothraustes a görög kokkos – mag / bab és thrauo – törni szavakból származik. Télen gyakori vendég lehet az etetőn.
Természetvédelmi státusza “nem fenygetett”, azonban az intenzív erdőgazdálkodás és az erdők rovarirtóval való permetezése (fiókák tápláléka) negatívan befolyásolhatják a költési sikerét.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.
Zöldike (Chloris chloris)
Közepes méretű, robosztus pintyféle; a nemek kis mértékben különböznek. A hím háta és hasa zöldes, nyaka és szárnyai szürkék, míg szárnyai és farka sárgásan színezett; a tojó színezete hasonló, de elmosódottabb. Génusz- és fajneve a görög khloros – zöld szóból származik, utalva a madár színezetére. Csőre kúpos, erős, halvány rózsaszín, vagy sárgás.
A zöldike Romániában széles elterjedésű; az alföldtől az alacsony hegyvidékig megtalálható. Fákon vagy bokrokban fészkel, nyílt fás élőhelyeken, fasorokban, parkokban, gyümölcsösökben, kertekben és településeken. A szépen kidolgozott fészket a tojó építi.
Rügyekkel, virágokkal, magokkal és száraz termésekkel táplálkozik, de rovarokat is fogyaszt, melyek lárvái a fiókák fő élelmét képezik. Csapongó és akrobatikus, táplálékát képes megszerezni úgy a földről, az alacsony növényzetből, mint a fák magasából, akár fejjel lefelé lógva. Télen pár tízes csapatokat alkot; az etetőkre is ellátogat.
Bár a “nem veszélyeztetett” fajok közé sorolják, a zöldike is az orvvadászok egyik célpontja, mivel illegálisan befogják (csapdákkal, hálókkal, léppel) hogy eladják kalitkába, háziállatnak.
További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.
Hogyan segíthetsz nekik
Ahhoz, hogy a pintyfélék a telet könnyebben átvészeljék, madáretetőt helyezhetünk ki a megfelelő táplálékkal: nyers és sótlan olajos magvak (napraforgó, tök, len és kendermag), dióbél és mogyoró, alma, körte, főtt zöldségek, állati eredetű nyers, füstöletlen, fűszerezetlen zsiradék (háj, szalonna, zsír). A MADARAKAT SOHA NEM ETETJÜK PÉKSÜTEMÉNYEKKEL.
Színes tollazatuknak és dallamos éneküknek köszönhetően a pintyfajokat gyakran ILLEGÁLISAN befogják, árusítják és kalitkákban tartják. Ők a Romániában leggyakrabban vadorzott fajok. Ha orvvadászokat, ezek felszereléseit vagy törvényellenesen árusított fajokat látsz (piacon vagy online), kérjük hívd a 112-ős sűrgösségi számot és kérd a Rendőrséget. További részletek itt olvashatók
Mitológia
A közhiedelem leggyakoribb pintyfaja a tengelic. Mivel előszeretettel fogyasztja a bogáncs magvait, a keresztény kultúrában a Passióhoz kötődik és ezáltal gyakran jelenik meg a vallásos festményeken.
E kis énekesmadár ihlette Vivaldit a „Il Gardellino” fuvolaverseny megírásában.
A tengelic éneke számos költő és író múzsája. Mivel a kenderikével együtt háziállatként kalitkában tartották, az irodalmi művekben az elveszített szabadság jelképévé vált.
Noutati
Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită
Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.
Proiecte
Uite Barza!
Recensământul cuiburilor de berze este un efort de a cunoaște situația berzelor albe în România. Primul pas pentru a le ajutaeste de să știm câte perechi cuibăresc și care este numărul puilor. Colectarea datelor se face cu ajutorul unei aplicații de smartphone care a fost creată special pentru acest proiect, cu ajutorul ENEL România. Pe termen lung, dorim ca această aplicație să fie folosită de cât mai multă lume pentru recenzarea cuiburilor de berze, astfel încât în timp să devină instrumentul de bază pentru colectarea datelor privind cuibăritul acestei specii în România. Aplicația este simplă, dar acuratețea datelor este esențială.
