Share

Păsările lunii februarie – Cintezele

În luna februarie e încă vreme rece și chiar dacă nu avem zăpezi mari, hrănitorile sunt încă funcționale. Printre oaspeții frecvenți ai hrănitorilor, pe care îi putem observa ușor în această perioadă, se numără și diferite specii de cinteze.

Botgros și florinți

Familia/Genul 

Cintezele fac parte din familia Fringilidae și sunt un grup divers de păsări relativ mici, cu cioc mare și conic, iar unele au penajul spectaculos colorat. Majoritatea sunt excelente cântătoare.

În România, sunt prezente 15 specii, dintre care 10 specii cuibăresc (cinteză, cânepar, sticlete, florinte, scatiu, cănăraș, botgros, forfecuță, mugurar), 4 apar doar iarna (cinteză de iarnă, inăriță, inăriță cu cioc galben, inăriță de tundră) și una accidental (mugurar cu trompetă).

Scatiu

Unde le vezi

În sezonul rece, cintezele caută de mâncare în stoluri care variază de la câteva zeci până la câteva sute de indivizi, fie din aceeași specie, fie din mai multe specii. Cinteza, cinteza de iarnă și florintele sunt cele mai prezente specii la hrănitori; sticleții pot fi observați ușor pe scaieți; botgrosul și mugurarul preferă fructe uscate și semințe de pe arbori (frasin, arțar etc.); forfecuțele pot fi observate în conifere. 

Sticleți

Hrana

Se hrănesc, în principal, cu semințe, ciocul lor este unealta perfectă pentru acest tip de hrană. Mugurarul consumă și muguri ai pomilor fructiferi, iar uneori cauzează pierderi deținătorilor de livezi. Primăvara, puii sunt hrăniți predominant cu insecte. 

Cuibărit

Au cuibul sub forma unui coș, situat în arbori, mai rar tufe. Speciile care cuibăresc mai devreme (sticleți, florinți, mugurari) pot avea două, uneori chiar trei ponte pe sezon, botgrosul doar una; forfecuțele, care își corelează depunerea ouălor cu producția de semințe de conifere (în special molid), pot avea ani fără nici o pontă.

Specii reprezentative

Specia care dă numele grupului este o specie de cinteză medie, cu cioc conic puternic și cu dimorfism sexual, ca majoritatea cintezelor. Masculul este mai colorat, având creștetul capului și ceafa gri-albăstrui, partea ventrală maro-roșcat sau castaniu, dungi albe, late, pe aripi, în timp ce femela are un colorit mai șters, gri-maroniu.

Este cea mai numeroasă specie de cinteză din România, întâlnită din zonele de câmpie până în zonele montane joase. Cuibărește solitar, la înălțime în copaci, cuibul fiind construit în întregime de către femelă; teritorial. Cântă doar masculul.

Are cea mai variată dietă dintre cinteze, predominant nevertebrate mici și larvele lor, dar și semințe și muguri. Puii sunt hrăniți cu larve de nevertebrate. În afara sezonului de cuibărit caută hrană în stoluri formate fie din masculi, fie din femele și imaturi, singuri sau împreună cu cinteze de iarnă, florinți și vrăbii.       

Femelele și imaturii migrează mai departe decât masculii, acest obicei dând numele de specie, coelebs – celibatar, ca aluzie la faptul că masculul rămîne singur peste iarnă. La noi iernează și exemplare nordice.

Puteți citi mai multe despre această specie aici:

Este o cinteză de talie mică, cu cioc subțire și lung, cu dimorfism sexual redus. Adulții sunt asemănători, cu colorit maro, aripi negre cu dungă centrală galben intens și inconfundabila succesiune negru, alb și roșu din zona capului (care lipsește la juvenili).
Se întâlnește în habitate semi-deschise, în parcuri, livezi, grădini. Cuibărește solitar sau în grupuri mici, în arbori sau tufe. Cuibul este construit de femelă, cu eventuală asistență din partea masculului. Poate avea 2 ponte pe an.
Se hrănește cu muguri, fructe, iar în sezonul rece mai ales cu semințe de scai, brusturi și ciulini, de unde și numele de specie și gen (ciulini din genul Carduus). Iarna pot fi observați în grupuri de câteva zeci de indivizi, în căutare de hrană; este specia cea mai acrobatică dintre cinteze, putând să consume semințele agățat de plantă, chiar și cu capul în jos. Vizitează și hrănitorile. Puii sunt hrăniți predominat cu insecte.

Este o specie clasificată ca având „risc scăzut”, în România tendința fiind fluctuantă. Însă, datorită penajului colorat și cântecului melodios, a fost și este una dintre speciile țintă ale braconajului, fiind capturată ilegal (prin capcane, plase, bețe unse cu clei) pentru a fi vândută ca pasăre de colivie.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este o cinteză de talie mare, cu cap mare și gât gros, cu cioc masiv, triunghiular și coadă scurtă. Adulții au colorit dominant maro, cu alb, gri și negru-albăstrui, dimorfismul sexual fiind redus. În zbor, dunga albă de pe aripi și banda albă de pe vârful cozii sunt vizibile.

Poate fi întâlnit în principal în păduri de foioase (cu preferință pentru stejar și carpen), dar poate vizita și livezi. Este o specie timidă, mai greu de observat. Cuibărește solitar sau în grupuri mici, la înălțime, în arbori. Perechea se formează încă din timpul hoinărelii în grup din iarnă, pentru căutarea hranei. La construcția cuibului și creșterea puilor (o singură pontă) contribuie ambele sexe.

Se hrănește cu muguri, semințe, lăstari, iar puii sunt hrăniți cu nevertebrate. Datorită ciocului puternic, care poate dezvolta o forță de până la 50 kg/cm2, pasărea consumă sâmburi lemnoși (ai cireșelor și prunelor), pe care îi poate sparge în 2 jumătăți. Numele de gen și specie reflectă această caracteristică a păsării: coccothraustes vine de la cuvintele grecești kokkos – sămânță și thrauo – a sparge. Vizitează și hrănitorile pe timp de iarnă.       

Este o specie clasificată ca având „risc scăzut”, dar exploatările forestiere în perioada cuibăritului și folosirea pesticidelor în silvicultură (pui hrăniți cu nevertebrate) pot afecta succesul reproductiv al speciei.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Cum le poți ajuta 

Putem ajuta cintezele să treacă mai ușor peste iarnă dacă amplasăm hrănitori și le alimentăm cu hrana potrivită: semințe uleioase neprăjite și nesărate (floarea soarelui, dovleac, in, cânepă), miez de nucă și alune, mere, pere, legume fierte, grăsime animală (osânză, slănină, untură) nefiartă, neafumată, necondimentată.

NU HRĂNIM PĂSĂRILE SĂLBATICE CU PRODUSE DE PANIFICAȚIE!

Datorită penajului colorat și cântecului melodios, speciile de cinteze sunt capturate, vândute și deținute ILEGAL, fiind printre cele mai braconate păsări sălbatice din România. Dacă observați braconieri, instalații de braconat sau specii braconate la vânzare (în piețe sau online) sunați la 112 și cereți cu Poliția Română. Mai multe detalii aici

Mitologie

Cinteza cea mai prezentă în imaginarul colectiv este sticletele. În creștinism este legat de Patimile lui Isus, din cauza preferinței pentru diferite specii de scaieți, apare în această postură în picturi religioase. 

Vivaldi a scris un concert pentru flaut, „Il Gardellino”, inspirat de cântecul micuței paseriforme. 

De altfel, cântecul cintezelor a inspirat multe opere literare, în poezie sau proză. Pentru că erau păsări ținute ca animale de companie în colivii, câneparul și mai ales sticletele, au fost folosite de scriitori ca metafore pentru libertatea pierdută.

Február hónap madarai – a pintyek

Annak ellenére, hogy a hónak nyoma sincs, februárban még mindig alacsony a hőmérséklet, így az etetők nagy népszerűségnek örvendenek. Ezek gyakori vendégei között ebben a hónapban is könnyen megfigyelhetjük a különböző pintyfajokat. 

Család/Nem

A pintyek a pintyfélék családjába tartoznak.  Változatos csoport, viszonylag kis méretű, nagy és kúpos csőrű madarakkal, egyesek tollazata látványosan színes. Többségük kitűnően énekel.  

A Romániában jelenlévő 15 faj közül 10 itt is fészkel (erdei pinty, kenderike, tengelic, zöldike, csíz, csicsörke, süvöltő, meggyvágó, keresztcsőrű, karmazsinpirók), 4 csak télen jelenik meg (fenyőpinty, zsezse, sárgacsőrű kenderike, szürke zsezse) és egy véletlenül (trombitás sivatagipinty).

Hol látod őket

Télen több tíz vagy akár néhány száz egyedet számláló, azonos vagy különböző fajokból álló csapatokba tömörülve keresik a táplálékot. Az etetőre látogató leggyakoribb fajok: erdei pinty, fenyőpinty, zöldike. A tengeliceket legkönnyebben a bogáncson figyelhetjük meg, a süvöltő és a meggyvágó a megszáradt gyümölcsöket és fák magvait kedvelik (kőris, juhar stb.), a keresztcsőrű pedig tűlevelű fákon látható.

Táplálkozás

Főleg magvakkal táplálkoznak, erre specializálódott a csőrük is. A süvöltő szívesen fogyasztja a gyümölcsfák friss rügyeit, néha veszteséget okozva a gyümölcsösök tulajdonosainak. Tavasszal a fiókákat rovarokkal etetik. 

Költés

Kosár alakú fészküket fákra, ritkábban bokrokra építik. A korán fészkelő fajok (tengelic, zöldike, süvöltő) akár 2-3 generációt is felnevelhetnek, a meggyvágó csak egyet, a keresztcsőrűek esetében, amelyek a fiókanevelési időszakot a tűlevelűek magképzési periódusához igazítják (főleg közönséges lucfenyő), előfordulhat fióka mentes év is.   

Képviselő fajok

Erdei pinty (Fringilla coelebs)

Közepes méretű, erős, kúpos csőrű faj. Akárcsak a pintyfélék többsége, szexuális dimorfizmussal rendelkezik.  A hím színesebb, feje teteje és tarkója kékesszürke, hasa barnásvörös vagy gesztenyés, szárnyán széles fehér sávval.  A tojó halványabb, szürkésbarna. 

Románia leggyakoribb pintyfaja, az alföldtől az alacsonyabb hegyvidékig mindenhol megtalálható. 

Magányosan fészkel, a fészket kizárólag a tojó építi magas fákra. Territoriális faj, csak a hím énekel. 

A pintyfélék közül a legváltozatosabb étrendű faj, főleg kis méretű gerinctelenekkel és ezek lárváival táplálkozik, de magvakat és rügyeket is fogyaszt. Fiókáit gerinctelenek lárváival eteti. A fészkelési perióduson kívül tojókból és fiatal egyedekből álló csapatokba tömörülve keresi táplálékát, amelyek csak a saját fajból vagy fenyőpintyből, verebekből és zöldikékből alakulnak ki.

A tojók és fiatal egyedek messzebb vándorolnak mint a hímek, e szokásuk a faj nevében is tükröződik: coelebs – latinul nőtlent jelent, célzásképp, hogy a hímek magukra maradnak a tél folyamán. Nálunk telelnek az északi állomány egyedei is.   

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Tengelic (Carduelis carduelis)

Kis méretű pintyfaj, rövid hosszú csőrrel, csekély szexuális dimorfizmussal. A felnőtt madarak hasonlóak, barnás színűek, fekete szárnyuk közepén sárga sávval, fejükön összetéveszthetetlen fekete fehér és vörös mintázattal (ez hiányzik a fiatal egyedeknél). 

Fákkal, bokrokkal tarkított nyílt élőhelyeket kedveli, megtalálható a parkokban, gyümölcsösökben és kertekben is. Magányosan vagy kis csapatokban fákon, bokrokon fészkel. A fészket a tojó építi, némi kis segitségben részesülhet a hím részéről. Évente 2 fészekaljat is felnevelhet.

Rügyekkel, gyümölcsökkel táplálkozik, ősszel és télen főleg a bogáncs és bojtorján fajok magvait fogyasztja, innen a faj és a nemzetség neve is (Carduus – bogáncs nemzetség). Télen több tíz egyedet számláló csapatokban keresi táplálékát; a legakrobatikusabb pintyfaj, hisz a növények magvait akár fejjel lefele is el tudja fogyasztani. A madáretetők vendége. Fiókáit főleg rovarlárvákkal eteti.  

„Nem fenyegetett” természetvédelmi státussal rendelkezik, Romániában a populáció mérete ingadozik. Színes tollazatának és dallamos énekének köszönhetően egyike az orvvadászott fajoknak, illegálisan befogják (csapdák, hálók, enyvezett ágak segítségével) és kalitkában tartott madárként árusítják.  

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak

Meggyvágó (Coccothraustes coccothraustes)

Nagytermetű pintyféle, nagy fejjel, erős nyakkal, masszív háromszög alakú csőrrel és rövid farokkal. A kifejlett madarak színezete barnás, fehér, szürke, kékesen irizáló feketével. A nemek kis mértékben különböznek. Röptében a fehér szárnycsík és fehér farokvég jól megfigyelhető. 

Kedveli a lombhullató erdőket (tölgyesek és gyertyánosok), de gyakran fordul elő gyümölcsösökben is. Visszahúzódott, így költési időszakban nehezebben figyelhető meg. Fészkét fák lombkoronájába építi. A párok már télen kialakulhatnak, mikor csapatokba verődve keresnek táplálékot. A fészeképítésben és az utódgondozásban (évente egy fészekalj) mindkét nem részt vesz.

Tápláléka zömét rügyek, magvak és friss hajtások képezik, azonban fiókáit gerinctelenekkel eteti. Masszív csőrével rendkívüli erőt tud kifejteni (hozzávetőlegesen 50 kg/cm2), amellyel még a csonthéjas magvakat is képes felbontani. Innen ered a meggyvágó neve, valamint a tudományos neve is erre utal: coccothraustes a görög kokkos – mag / bab és thrauo – törni szavakból származik. Télen gyakori vendég lehet az etetőn.

Természetvédelmi státusza “nem fenygetett”, azonban az intenzív erdőgazdálkodás és az erdők rovarirtóval való permetezése (fiókák tápláléka) negatívan befolyásolhatják a költési sikerét.

További információkat a faj megjelenéséről, ökológiájáról és védelméről az alábbi linken találnak.

Zöldike (Chloris chloris)

Hogyan segíthetsz nekik

Ahhoz, hogy a pintyfélék a telet könnyebben átvészeljék, madáretetőt helyezhetünk ki a megfelelő táplálékkal: nyers és sótlan olajos magvak (napraforgó, tök, len és kendermag), dióbél és mogyoró, alma, körte, főtt zöldségek, állati eredetű nyers, füstöletlen, fűszerezetlen zsiradék (háj, szalonna, zsír). A MADARAKAT SOHA NEM ETETJÜK PÉKSÜTEMÉNYEKKEL. 

Színes tollazatuknak és dallamos éneküknek köszönhetően a pintyfajokat gyakran ILLEGÁLISAN  befogják, árusítják és kalitkákban tartják. Ők a Romániában leggyakrabban vadorzott fajok. Ha orvvadászokat, ezek felszereléseit vagy törvényellenesen árusított fajokat látsz (piacon vagy online), kérjük hívd a 112-ős sűrgösségi számot és kérd a Rendőrséget. További részletek itt olvashatók

Mitológia

A közhiedelem leggyakoribb pintyfaja a tengelic. Mivel előszeretettel fogyasztja a bogáncs magvait, a  keresztény kultúrában a Passióhoz kötődik és ezáltal gyakran jelenik meg a vallásos festményeken. 

E kis énekesmadár ihlette Vivaldit a „Il Gardellino” fuvolaverseny megírásában. 

A tengelic éneke számos költő és író múzsája. Mivel a kenderikével együtt háziállatként kalitkában tartották, az irodalmi művekben az elveszített szabadság jelképévé vált.

Dacă ți-a plăcut, distribuie