Expediție explicată
Prima parte a Expediției este cea nevăzută – amenajarea. Voluntarii amenajează tot, de la locul de campare la cortul bucătărie și cel pentru sala de mese. Se sapă “toaletele”, se amplasează mese, bănci, pirostrii. Se face aprovizionarea cu combustibil pentru bărci, se cumpără alimentele pentru participanți, se pregătesc uneltele, de la tarpan la hârleț și sapă. Când ajung participanții nu au decât să își amplaseze cortul și să facă cunoștință cu ceilalți “taberiști”.
Joncțiunea organizatori-taberiști se face la Tulcea, la vasul pasager care îi transportă până la Maliuc. De aici sunt preluați cu bărcile și duși la locul unde este amplasată “Tabăra”.
În prima seară sunt prezentate regulile care vor fi respectate pe parcursul întregii acțiuni, personalul Taberei etc. În a două seară fiecare participant trebuie să se prezinte pe scurt. De acum, toată lumea se supune programului. Fixe sunt doar mesele și ieșirile la păsări dis de dimineață, restul acțiunilor sunt flexibile.
Impresiile din ultima Expediție pot fi citite AICI.
Expediția Națională SOR din 2019 este un proiect susținut financiar de Lidl România.


Toamna se numără și bobocii în Listele Complete
EuroBirdwatch 2025 s-a încheiat cu Listele Complete completate exemplar
Un deceniu de activități prietenoase cu natura în curțile școlilor din România
Ornitodata a depășit pragul de 2.000.000 de observații!
EuroBirdwatch și în 2025, dar cu liste complete
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
În 27 februarie e sărbătorită Ziua mondială a organizațiilor non-guvernamentale
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Mic determinator de plante
Ce floare este aceasta?
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib tip C 2025
Cuib tip A 2025