Știri

EuroBirdwatch, dacă tot e toamnă

Fiecare toamnă vine cu senzațiile, schimbările și evenimentele pe care le-am experimentat deja. Începe școala, se scurtează ziua, vegetația dă semne de oboseală, păsările migratoare pleacă spre locuri mai ofertante decât plaiurile noastre mioritice. Așa că nu e nicio surpriză că vă invităm, din nou, în primul sfârșit de săptămână din octombrie, la numărat de păsări migratoare.

Vânătoarea la turturică interzisă în România și în 2023 la recomandarea Comisiei Europene

Comisia Europeană, în cadrul Grupului de experți pentru Directiva Habitate și Directiva Păsări – „NADEG” a propus cote zero la specia turturică și în anul 2023. Specia este clasificată ca vulnerabilă și are în continuare un declin populațional dramatic în ultimii ani în întregul areal de distribuție.

Noua generație de șoimi dunăreni a ajuns la vârsta zborului

Din mai și până la sfârșitul lunii iulie specialiștii SOR au efectuat monitorizări în cinci arii naturale protejate din sud-estul țării cu scopul de a identifica perechile de șoimi dunăreni cuibăritoare și pentru a afla câți șoimi tineri numără nouă generație de Falco cherrug.

Cuiburi cu poveste 2023

An de an le așteptăm cu nerăbdare să se întoarcă cu bine din lunga călătorie de mii de kilometri. Ne întristăm însă atunci când pleacă și își iau zborul spre țări mai calde. Fiecare cuib de barză are povestea lui și doar oamenii care le așteaptă an de an o știu cel mai bine. Și anul acesta am premiat poveștile și povestitorii cei mai iscusiți.

Peste 70.000 de copii au devenit prietenoși cu natura în 2023

Am mai încheiat un an de Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura. Este al VII-lea sezon în care ajungem în școlile din România și conectăm profesorii și copiii cu natura. Este și primul an în care am extins programul și către grădinițe. Ne bucurăm să vedem că de la an la an crește numărul copiilor care participă la programul SOR și iau contact cu natura din jurul lor.

„Probabil cel mai așteptat eveniment al toamnei”: Big Day 2023

Întâlniri sau reîntâlniri cu oameni pasionați de zburătoare, ieșiri pe teren pentru observarea migrației de toamnă, speranța observării unor rarități pentru avifauna de la noi, dar și căutarea asiduă a celor mai comune specii, povești la ceas de seară sau dimineața devreme, voie bună - cam așa arată în linii mari Big Day. A cincea ediție a Maratonului ornitologic va avea loc în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2023.

Vara la țară. Sau școala de vară Grow Wild, din nou

Pentru noi nu e vară, fără școala de vară! Nu ne putem imagina vacanța mare, fără cele două săptămâni de bucurie, libertate și natură. Așa a fost și anul acesta. Codroșii de munte, țiclenii, pestrița mare și mierla ne-au așteptat, iar noi am spus prezent în cel mai mare număr de până acum.

O nouă specie de orhidee a fost descoperită în Munții Bucegi

Prima observație a fost făcută în iulie 2009 în cadrul unor studii în teren în Parcul Natural Bucegi din Carpații Meridionali de către cercetătoarea Nora Anghelescu. La 14 ani de la prima identificare, după o lungă perioadă marcată de distrugeri și incertitudini, noua specie de orhidee endemică, care a primit numele de Epipactis bucegensis, a dovedit că poate forma populații stabile, numeroase, sănătoase în partea de sud-est a parcului.

Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită

Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.

Mai mult