padure

Iedera

E suficient să ne uităm cu atenție la această plantă ca să ne convingă că ar trebui să o privim, de fapt, cu alți ochi și să îi asigurăm un loc în grădina noastră prietenoasă cu natura.

Frasinul

Toamna frasinii ne colorează orașele în galben cald. Acest arbore foios, ce poate ajunge la 30 de metri înălțime, este unul dintre ultimii arbori care înfrunzește primăvara și printre primii care își pierd frunzele toamna. Frecvent în pădurile de la câmpie și dealuri, rar la munte, în lunci, zăvoaie, frasinul este cultivat și ca arbore ornamental în parcuri și alte zone verzi din localități.

Mesteacănul

Mesteacănul este un arbore foios decorativ, apreciat și preferat de mulți grădinari și peisagiști, care îl cultivă atât pentru scoarța albă, atractivă, cât și pentru frunzișul care foșnește la cea mai mică adiere de vânt și care toamna devine de un galben cald, ca lumina soarelui de octombrie.

Călător pe drumul mătăsarilor

Luna decembrie, luna cadourilor, a venit în 2023 cu unul din cele mai așteptate daruri pentru pasionații de păsări: invazia de mătăsari. Frumoasele păsări cuibăresc în pădurile de conifere din nordul continentului european, dar în unii ani iarna ajung până la noi în căutare de hrană. Alarma a fost dată la sfârșit de noiembrie și începând din decembrie au fost raportate observații aproape în fiecare zi. Pe rețelele de socializare au apărut din ce în ce mai multe fotografii cu superbii mătăsari. Dornic să îi vadă de aproape, a pornit într-o adevărată călătorie și Cătălin Pomeanu, membru SOR. Cum a fost pe „Drumul mătăsarilor” l-am invitat să ne povestească în acest interviu.

Coniferele

Brad, molid, pin – sunt arbori pe care învățăm să îi recunoaștem din copilărie – bradul împodobit de Crăciun, în atelierele de creație conurile sunt ,,prelucrate” cu fantezie, excursiile către vârful munților trec întotdeauna prin etajul de conifere.

Păducelul

Toamna târziu sau iarna, în plimbările noastre în natură e aproape imposibil să nu îl remarcăm. Micile fructe abundă pe ramuri, mii și mii de globuri roșii în miniatură. Deloc pretențios, dar destul de longeviv, păducelul e larg răspândit, crescând în zăvoie luminoase, liziere de pădure sau în tufărișuri.

Seducătoarea orhidee albină

Orhideele albină sunt total lipsite de nectar, așa că diversele specii de himenoptere - albine și viespi, cei mai importanți polenizatori ai acestora, nu ar primi nicio recompensă. Și totuși aceste plante au găsit o cale pentru a-și atrage micii vizitatori. Orhidee Ophrys folosesc una dintre cele mai interesante forme de mimetism din regnul vegetal: mimetismul de seducție sexuală.