Știri

Colegi de an cu gâsca cu gât roșu

La noi anul 2024 nu va fi sub semnul dragonului de lemn, ci sub anvergura gâștei cu gât roșu. Frumoasa pasăre a convins membrii și simpatizanții noștri că merită să vorbim despre ea. La fel cum ne-a convins și pe noi că merită să o protejăm cât timp stă la noi în țară.

Pelican Way of LIFE: Ateliere educative despre lumea păsărilor

În luna noiembrie am ajuns cu atelierele educative și în școlile din Giurgiu și Turnu Măgurele. Educația pentru natură este o parte importantă din proiectul Pelican Way of LIFE.

Natura din nou pe masa autorităților europene

În iunie și iulie v-am atras atenția asupra unui proces legislativ european important pentru NATURĂ, mai exact Legea pentru Refacerea Naturii, concepută inițial pentru a implementa măsuri care vizează restaurarea a minimum 20% din ecosistemele naturale ale UE până în 2030.

Pădurea și lacurile Ciric pot deveni o Arie Naturală Urbană

Un rol-cheie pentru asigurarea calității vieții locuitorilor marilor orașe îl are protejarea zonelor verzi (atât din interiorul orașelor cât și cele din proximitate), asigurarea conservării biodiversității, realizarea de amenajări minim invazive cu rol educativ sau de recreere și crearea de centuri verzi și/sau coridoare verzi.

Vine iarna, pregătim hrănitorile din nou

Sub egida „Vine iarna, bine-mi pare, iar agăț o hrănitoare!” am organizat sâmbătă, 18 noiembrie 2023, o nouă ediție a Atelierului de hrănitori, a opta întâlnire față în față, cu iubitorii păsărilor și ai naturii din Cluj. Așa ne place să încheiem anul, împreună cu prieteni, ajutând prieteni înaripați.

Mai mult decât Monitorizarea Păsărilor Comune

În 11 noiembrie 2023 s-a desfășurat la Cluj a XIV-a Întâlnire Anuală de Monitoring. După o întrerupere de doi ani, evenimentul organizat de către Societatea Ornitologică Română în parteneriat cu Grupul Milvus, a revenit în orașul în care a luat naștere această tradiție.

Pasărea Anului 2024

Luna noiembrie aduce cu ea și mult așteptata „competiție” pentru alegerea Păsării Anului 2024. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania ia startul pe 15 noiembrie și aduce în lumina reflectoarelor trei candidați înaripați. Timp de patru săptămâni puteți vota favoritul pe pagina de Facebook a Societății Ornitologice Române (SOR).

Acvila de câmp, o reîntoarcere nesperată

Păsările răpitoare ne-au fascinat și impus respect de-a lungul conviețuirii, nu de puține ori problematice. Silueta impunătoare, zborul maiestuos la înălțimi și calitățile lor de vânător le propulsează adesea în fruntea preferințelor noastre. Cum a fost cazul și în campania electorală de anul trecut pentru alegerea Păsării Anului 2023.

Păsări, prieteni și povești: 30 de ani de SOR Iași

În 14 octombrie 1993 se înființa la Iași Sucursala SOR. De-a lungul celor trei decenii scurse de atunci, la Iași păsările s-au făcut auzite și văzute în cadrul multor proiecte, activități și evenimente, despre care am discutat cu doamna Carmen Gache, coordonatoarea sucursalei SOR Iași încă de la înființare.

Mai mult