Iezerul Călărași

Situl Natura 2000 Iezerul Călăraşi ocupă 5.000 de hectare din lunca inundabilă a Dunării, ȋn partea de est a judeţului Călăraşi, pe teritoriul comunelor Cuza Vodă, Grădiştea şi al municipiului Călăraşi.
O parte din aria protejată include lacul de origine naturală rămas după asanarea parţială a vechiului Iezer Călăraşi, care, ȋn anii ‘60, a fost transformat ȋn fermă piscicolă. Lacul este ȋnconjurat de un brâu de stuf şi papură de peste 4 hectare, de pajişti şi culturi agricole.
Motivul principal pentru care situl are importanţă este faptul că, ȋn perioada de iarnă, aici se adăpostesc trei specii periclitate la nivel global: pelicanul creţ, gâsca cu gât roşu şi gârliţa mică.
Datorită biodiversităţii sale, Iezerul Călăraşi a fost clasificat ca arie protejată nu doar de autorităţile europene, ci şi de către Convenţia Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands), care l-a desemnat “zonă umedă de importanţă internaţională”.
Localizarea ȋn vecinătatea Dunării şi pe marele drum de migraţie estic, au inclus Iezerul ȋn lista popasurilor preferate ale păsărilor. Un total de 32 de specii protejate ȋn Europa, majoritatea acvatice, cuibăresc, au cartier de iernare sau se odihnesc ȋn timpul migraţiei ȋn Iezerul Călăraşi.
Până la 100.000 de gârliţe, dar şi frumoasele lebede de iarnă (Cygnus cygnus), pot fi observate iarnaȋn situl natural al cărui ȋntins luciu de apă le oferă loc de odihnă.
Ȋn aceeaşi perioadă, poposesc ȋn iezer 3 – 4000 de exemplare de gâscă cu gât roşu, Branta ruficollis, specie căreia i-au fost dedicate câteva proiecte menite să crească gradul de conservare al speciei. Cel mai recent dintre acestea este o colaborare transfrontalieră ȋn care e implicată şi Societatea Ornitologică Română, alături de autorităţi de mediu şi vânători din România şi ţările de pe toată ruta de migrație a speciei.
Printre păsările cuibăritoare din situl natural de la Călăraşi sunt corcodelul mare (Podiceps cristatus), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), raţa mare (Anas platyrhyncos), corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), lişiţa (Fulica atra), gâsca de vară (Anser anser), lebăda de vară (Cygnus olor) şi găinuşa de baltă (Gallinula chloropus).
Toamnele lungi şi călduroase atrag pe malul lacului mii de păsări acvatice și limicole: pelicanul comun şi cel creţ (Pelecanus onocrotalus şi Pelecanus crispus), barza albă (Ciconia ciconia), bătăuşul (Philomachus pugnax), chirighiţa cu obraz alb (Chlidonia hybridus) şi chirighiţa neagră (Chlidonia niger), chira de baltă (Sterna hirundo), piciorongul (Himantopus himantopus) şi lopătarul (Platalea leucordia).


Membrii expați. Jan van Diermen, olandezul din Ardeal
Avanpremieră rezultate Midwinter 2026 – Delta Dunării
Competiția Listelor Complete – sezon 2026
Însoțitul păsărilor
Aici sunt banii dumneavoastră!
Strategii prin care păsările înfruntă iarna
Revelion modern, cu spectacole de lumini și drone în locul artificiilor
Calendar de Advent SOR
Cicoarea
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă rotundă pițigoi sur
Insignă rotundă pițigoi de stuf
Insignă rotundă pițigoi de brădet
Insignă rotundă pițigoi mare
Insignă rotundă pițigoi albastru
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib cojoaică
Cuib huhurez mic
Cuib tip B (neasamblat) 2025