Știri

Acvila țipătoare mare, vrabia negricioasă și pescăruşul asiatic, printre „vedetele” Big Day 2020

15 echipe s-au înscris la Maratonul ornitologic din acest an, organizat pe data de 3 octombrie, în prima sâmbătă din lună, atunci când are loc și tradiționalul EuroBirdwatch, observarea păsărilor migratoare. Din cauza condițiilor speciale generate de pandemia de COVID-19, anul acesta nu a fost impusă o anumită arie pentru observațiile ornitologice, participanții putând să-și aleagă singuri zonele unde au ieșit pe teren.

Cum a fost la EuroBirdwatch 2020

Nu puteam lăsa începutul lunii octombrie să treacă fără să ieșim la observat și numărat de păsări migratoare. Nici anul acesta nu am făcut excepție, deși ediția EuroBirdwatch 2020 a avut mai puțini participanți decât cele precedente. În schimb, păsările au răspuns prezent în număr mai mare!

Școli Prietenoase cu Natura, ediția a 5-a – start la înscrieri!

Societatea Ornitologică Română a lansat a 5-a ediție a programului Școli Prietenoase cu Natura, ce are ca scop educația ecologică și creșterea biodiversității în școlile din România. Participarea este gratuită, dar condiționată de înregistrare.

Big Day 2020 – Maraton ornitologic

Societatea Ornitologică Română va organiza, pe data de 3 octombrie, a doua ediție a Maratonului ornitologic. Din cauza restricțiilor generate de pandemia de COVID-19, ne-am reorganizat, iar anul acesta fiecare echipă își va alege singură zona în care dorește să observe păsările. Intervalul orar în care se va desfășura maratonul ornitologic este 07:00 – 19:00.

SOR angajează Fundraiser

Înțelegi care este rolul organizațiilor neguvernamentale în societate? Poți identifica povestea unei nevoi, a unei cauze și o poți spune astfel încât interlocutorii să vrea să o susțină? Consideri că o lume mai bună este responsabilitatea fiecăruia, indiferent de locul în care trăim, ce interese avem sau în ce domeniu activăm? Atunci poate ne potrivim. Ar fi ideal să fi ocupat o poziție similară până acum, dar trimite-ne CV-ul tău și dacă doar ai răspuns afirmativ, sincer, la întrebările de mai sus.

EuroBirdwatch 2020

Ca în fiecare an, sosește toamna și cu ea momentul migrației păsărilor către locuri în care procurarea hranei este mai ușoară. Și cum păsările nu au aflat de restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, și-au văzut de bunele obiceiuri, împânzind cerul Europei spre bucuria observatorilor de pretutindeni.

Păsările lunii octombrie – stârcii

În octombrie mai putem vedea, pe apele puțin adânci, partide de pescuit nesportiv, cu protagoniști cu siluete elegante, care însă nu eliberează prada. Migratori târzii unii, sau parțial rezidenți, stârcii sunt recunoscuți mai degrabă pentru metodele eficiente prin care își procură hrana, decât pentru repertoriul melodic din dotare.

Două plante exotice descoperite în apropierea sitului Natura 2000 Sărăturile de la Gura Ialomiţei – Mihai Bravu

Heteranthera reniformis și Najas graminea, două specii de plante acvatice alohtone (care nu aparțin florei din zonă) au fost observate în luna august de biologii Szabó József, Dénes Anna și Mátis Attila, la nici 2 kilometri distanță de limita sitului ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiţei - Mihai Bravu.

Gâsca cu gât roșu Victoria și-a început migrația de toamnă

La sfârșitul lunii mai vă anunțam că Victoria, gâsca cu gât roșu, monitorizată prin satelit în cadrul proiectului „Life for Safe Flight”, a ajuns cu bine în locurile de cuibărit din nordul îndepărtat al Siberiei.

Mai mult