Știri proiecte

Peste 70.000 de copii au devenit prietenoși cu natura în 2023

Am mai încheiat un an de Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura. Este al VII-lea sezon în care ajungem în școlile din România și conectăm profesorii și copiii cu natura. Este și primul an în care am extins programul și către grădinițe. Ne bucurăm să vedem că de la an la an crește numărul copiilor care participă la programul SOR și iau contact cu natura din jurul lor.

„Probabil cel mai așteptat eveniment al toamnei”: Big Day 2023

Întâlniri sau reîntâlniri cu oameni pasionați de zburătoare, ieșiri pe teren pentru observarea migrației de toamnă, speranța observării unor rarități pentru avifauna de la noi, dar și căutarea asiduă a celor mai comune specii, povești la ceas de seară sau dimineața devreme, voie bună - cam așa arată în linii mari Big Day. A cincea ediție a Maratonului ornitologic va avea loc în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2023.

Pactul Verde european nu a fost deraiat, dar Parlamentul European a votat o Lege pentru Refacerea Naturii slăbită

Victoria de astăzi a NATURII a avut un cost foarte mare - pentru a ajunge la un compromis, parlamentarii europeni au sacrificat multe obligații și ținte critice, ajungând la o poziție substanțial mai slabă decât propunerea inițială a Comisiei.

Tabăra internațională Pelican Way of LIFE: pe urmele pelicanilor creți în Delta Dunării

Finalul lunii iunie i-a găsit pe o parte dintre colegii noștri într-o nouă aventură, mai exact în tabăra educațională pentru natură, care s-a desfășurat în Delta Dunării, în pitorescul sat pescăresc Sfântu Gheorghe. Tabăra a fost una internațională și la ea au participat copii și profesori din toate țările partenere proiectului Pelican Way of LIFE: România, Grecia, Bulgaria și Ucraina.

Lupta pentru Natură: de la propunerea legislativă la ultima bătălie politică în Parlamentul European și necesitatea implicării active a cetățenilor

Acum un an, mai exact în 22 iunie 2022, Comisia Europeană publica propunerea de Lege pentru Refacerea Naturii, prima lege cuprinzătoare de acest gen la nivel continental. Începutul acestei veri ne găsește pe ultima sută de metri a acestui proces.

Uite barza! – șapte ani de când numărăm berzele albe

Societatea Ornitologică Română (SOR) reia numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației Uite barza!. Recensământul berzelor va fi realizat în perioada 19 iunie – 19 iulie 2023. Proiectul a ajuns la a șaptea ediție și este implementat de Societatea Ornitologică Româna (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.

Lupta pentru Natură continuă

Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) a Parlamentului European a respins încercările grupurilor conservatoare și de dreapta de a respinge Legea pentru Refacerea Naturii ce trebuia votată joi dimineață[1], 15 iunie 2023, vot care a fost la egalitate.

Ia atitudine! Urmează un vot decisiv pentru refacerea naturii

Anul trecut, Comisia Europeană a publicat propunerea de LEGE PENTRU REFACEREA NATURII (#RestoreNature). Aceasta va fi prima lege din lume care va stabili ținte obligatorii legal, nu doar obiective care ar fi de dorit să fie atinse, pentru NATURĂ. Ultima lege pentru NATURĂ a Uniunii Europene a fost adoptată în urmă cu 30 de ani. În 21 mai 1992 intra în vigoare Directiva 92/43/CEE A CONSILIULUI privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, cunoscută sub denumirea de Directiva Habitate.

Scrisoare deschisă către europarlamentarii români: Contăm pe votul dumneavoastră favorabil pentru refacerea naturii

Zilele acestea europarlamentarii urmează să decidă dreptul copiilor la o viață într-un mediu sănătos. Coaliția Natura 2000, din care face parte și Societatea Ornitologică Română, a trimis o scrisoare către europarlamentarii români prin care solicită sprijinul de a susține Regulamentul european în vederea refacerii naturii în versiunea sa actuală.

Mai mult