ȘTIRI PROIECT Spring Alive
Ajută-ne să descoperim primăvara
22 februarie 2018
Începe luna martie, începe un nou sezon din proiectul nostru de educație – Spring Alive. E momentul în care păsările revin din migrație, după ce și-au petrecut sezonul rece în cartierele de iernare.
Din acest moment, cei mici pot reîncepe monitorizarea celor cinci specii de păsări care ne arată foarte clar cum se instalează primăvara în România și în Europa.
Pentru ei, adevărații vestitori sunt barza albă, rândunica, drepnea neagră, cucul și prigoria, specii care sosesc pe rând în România. Odată ce toate cinci vor fi semnalate, e clar că primăvara este aici.
Elevii români nu sunt singuri în acest proiect, la el participă școlari din toate țările europene. Fiecare semnalare oficială a unei specii este regăsită pe o hartă a migrației, hartă care ajunge să arate cum, pas cu pas, primăvara se instalează pe tot continentul.
Cum participi?
Tot ce trebuie să faci este să înregistrezi pe site când și unde ai văzut pentru prima oară în 2018 una din cele cinci specii emblematice: barza albă, rândunica, drepnea neagră, cucul și prigoria. Intră pe pagina web oficială a proiectului și trece datele.
Datele pe care fiecare elev sau profesor le introduc sunt apoi analizate. Vedem când ajunge prima barză, prima rândunică și comparăm cu migrația din anii precedenți. În acest fel vom afla mai multe despre migrația păsărilor în Europa și în România.
Aceasta este una din metodele noastre de a întâmpina primăvara, dar nu ne limităm doar la ea. Vom avea și alte evenimente, îi vom atrage pe elevi, pe profesori și pe părinți în mici acțiuni de conservare a păsărilor migratoare, acțiuni menite să-i încurajeze să acționeze în sprijinul păsărilor și celorlalte animale sălbatice.
Categorii de produse
Coș
Arhive
Newsletter

Noutati
Noaptea Privighetorilor, a noua ediție consecutivă la Cluj
Update: Revenim cu detalii despre Noaptea Privighetorilor. Societatea Ornitologică Română (SOR) anunță reprogramarea evenimentului Noaptea Privighetorilor, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prevăzute de prognoza pentru după-amiaza de sâmbătă, 4 iunie. Astfel, pentru cea de-a 9-a ediție consecutivă a evenimentului Noaptea Privighetorilor vă dăm întâlnire vineri, 10 iunie 2022. Clasicul duet dintre muzicieni și păsări va avea loc în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, în secția în aer liber, Tăietura Turcului. Programul evenimentului nu suferă modificări. Evenimentul este realizat cu sprijinul Lidl România.
Proiecte
Materiale SPN
David Attenborough, eroul multor naturaliști, mici sau mari, spunea: În 1945 se credea că a crea rezervații și parcuri naturale este de ajuns pentru a ajuta fauna, dar acest lucru nu mai este o opțiune. Acum, nici măcar toate astea nu sunt de ajuns. Toate terenurile de la țară ar trebui puse la dispoziția animalelor […]