Share

ȘTIRI PROIECT Pasărea Anului

I. Turturica – pasărea simbol a iubirii și fidelității

27 aprilie 2021

Turturica, Pasărea Anului 2021, a inspirat vreme de milenii cântece, poeme, povești și creații artistice, făcând mai frumoase atât antichitatea greacă și romană, cât și Evul Mediu și epoca modernă. Având-o alături de noi de atât de mult timp, suntem tentați să credem că ne va bucura cu cântecul ei în fiecare primăvară. Dar, dacă nu vom fi mai atenți la consecințele acțiunilor noastre, ne va aștepta un lung șir de primăveri tăcute.

Turturică (Streptopelia turtur)

Un porumbel grațios, zvelt, cu aripile castaniu-roșcate cu pete negre și pieptul roz cu tentă albăstruie, turturica este o pasăre care nu se apropie prea tare de așezările noastre. Dar, chiar și de la o oarecare distanță, a reușit să ne stimuleze imaginația și, după cum vom vedea mai târziu, să ne mobilizeze într-un mod fără precedent.

Numele popular al păsării e inspirat de cântecul ei, un suav, dar intens „turrrr turrr-turrrr”, care ne duce cu gândul și la primăvară, dar și la iubire. Astfel, de-a lungul timpului și de-a latul țării, ea a purtat numele de turturică, turturea, turturelă sau turtură. Ba chiar și domnul mascul a fost strigat pe nume de către țăranul nostru ornitofil – turturel sau turturoi.

Numele științific al turturicii, Streptopelia turtur, e dat și el tot de comportament, dar și de aspect. Numele de gen s-ar traduce prin porumbel cu colier și provine din cuvintele grecești streptos – colier și peleia – porumbel, pe când numele de specie, turtur, este inspirat, fără îndoială, de cântecul păsării.

Este o pasăre foarte iubită de poporul român, o prezență constantă în cântecele, poveștile și creațiile lui populare. A fost din cele mai vechi timpuri un simbol al iubirii și fidelității, și asta nu doar pe meleagurile noastre. Proverbe ca „Fii înțeleptu ca șerpele, muncitoriu ca albina și doritoriu (iubitor) ca turturica” sau comparații precum „Se iubesc ca două turturele” își au originea în comportamentul afectuos al perechii. Păsările au fost văzute adesea, fie în zbor, fie adăpându-se, hrănindu-se sau chiar îngrijind puii împreună. Imaginile cu cele două turturele odihnindu-se alăturate, pe o creangă, ne duc cu gândul la dragoste, fie că suntem mai romantici din fire sau chiar deloc. Dacă mai pui la socoteală și curtarea, care presupune zbor înalt și arcuit, cântec și curățare reciprocă a penajului de către cei doi parteneri, devine evident de ce oamenii au ales pasărea ca imagine a iubirii. E drept că în folclorul nostru turturica reprezintă, de regulă, o tânără văduvă neconsolată, care rămâne fidelă partenerului chiar și după dispariția acestuia.

Numită popular și porumbelul lui Noe în trecut, turturica este creditată de către unii a fi de fapt porumbelul trimis de Noe să găsească pământ în timpul Potopului dezlănțuit de Dumnezeu, iar întoarcerea ei, în cioc cu o ramură de măslin, a transformat atât pasărea, cât și planta, în simboluri ale păcii.

Dar, în mod paradoxal, cu toate aceste reprezentări ale turturicii în mentalul popular colectiv, pasărea este confundată frecvent cu guguștiucul. Acesta, tot porumbel și el, este o apariție nouă în peisajul ornitologic românesc și european, specia răspândindu-se în ultimul secol dinspre Asia, prin Balcani, trecând în zilele noastre granițele continentului european și ajungând până în America de Nord. Deci nu poate fi bănuit a fi sursa de inspirație a povestirilor și doinelor de acum câteva secole. Dată fiind preferința guguștiucului de a ocupa și habitate locuite de oameni, precum și evitarea de către turturică a zonelor antropice, e oarecum totuși de înțeles confuzia, deși cele două specii se pot diferenția destul de ușor.

Turturică
Guguștiuc

Atât turturica, cât și guguștiucul fac parte din familia  Columbidae, numeroasa familie a porumbeilor și a turturelelor, care adună peste 350 de specii răspândite în toată lumea. Genul Streptopelia numără 15 reprezentanți, dintre care cei mai mulți se simt la ei acasă în Africa, dar pot fi întâlniți și în sudul tropical al Asiei și în Europa. Neamul păsăresc al columbidelor cuprinde atât membri de dimensiunea unei vrăbii, cât și exemplare remarcabile de talia unui curcan. Sunt păsări cu corp compact, cu cap și cioc mic și picioare scurte. Aripile mari și mușchii puternici ai acestora le califică printre cele mai bune zburătoare, fiind capabile să zboare pe distanțe considerabile, dar și să efectueze manevre aeriene fine și bruște, extrem de necesare atunci când încearcă să scape de prădători. Din păcate, însă, după cum am constatat deja de atât de multe ori, toate aceste adaptări fascinante ale viețuitoarelor, rafinate în milioane de ani de evoluție, nu le apără de cel mai redutabil dușman pe care trebuie să îl înfrunte, omul.

Porumbelul pasager (Ectopistes migratorius) - Louis Agassiz Fuertes, Birds of New York (New York State Museum. Memoir 12)

Porumbelul pasager (Ectopistes migratorius) din America de Nord este un exemplu clasic de extincție din Antropocen, sau altfel spus, pe înțelesul tuturor, un exemplu clasic de dispariție a unei specii din cauza activităților umane în timpuri recente. Inițial, a fost vânat ca sursă de hrană de către populația nativă și apoi, la o scară uriașă, care a afectat capacitatea speciei de a menține populații reproducătoare, de către coloniștii europeni. 

Este un aspect care merită subliniat, și anume faptul că specia a ajuns de la un efectiv de sute de milioane de indivizi la extincție în mai puțin de 100 de ani! Practic, un efectiv numeros nu face o specie mai puțin vulnerabilă în fața amenințărilor. Defrișările masive din perioada de vârf a colonizării Americii de Nord au lăsat porumbelul pasager fără locuri de cuibărit, astfel că în 1914, la Grădina Zoologică din Cincinnati, se stingea ultimul reprezentant al acestei specii. Care, măcar, a fost capabil de zbor.

Pasărea Dodo (Raphus cucullatus) - Ustad Mansur (cca. 1625)

Această capacitate însă, a lipsit cu desăvârșire unui alt membru al familiei, ajuns celebru exact prin faptul că a dispărut. Este vorba de pasărea Dodo (Raphus cucullatus), un porumbel nezburător de până la 15 kilograme, care a trăit doar pe insula Mauritius din Oceanul Indian. Nefiind obișnuită cu oamenii, a fost victima sigură a marinarilor sosiți aici, care au vânat-o cu ușurință, dar, și mai mult a avut de suferit din cauza animalelor introduse de om, porci, câini, pisici, rozătoare, care au prădat cuiburile păsării și au fost competitori acerbi pentru sursele de hrană existente. 

Ar fi fost bine dacă problemele de familie s-ar fi limitat la cele două specii, însă și turturica noastră a început să dea semne de oboseală, dar detaliem în episoadele următoare și acest aspect.

Lista surselor bibliografice folosite la realizarea articolului poate fi consultată aici.

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România