Share

Știri

Păsările lunii aprilie – Vrăbiile

28 martie 2022

Vrăbiile sunt mereu lângă noi, dar parcă nu avem ochi pentru ele, suntem atrași mai mereu de specii exotice. Însă conviețuirea noastră e evidentă, dacă ne gândim numai la prezența lor în poveștile și proverbele noastre. Dedicăm luna aprilie acestor păsări comune, adesea trecute cu vederea mult prea ușor.

Vrăbii de câmp (Passer montanus)

Familia/Genul

Vrăbiile aparțin genului Passer, familia Passeridae – cea care a dat numele întregului ordin din care fac parte (Passeriformes), fiind astfel grupul ”etalon” al întregului ordin. Denumirea provine din numele latin al vrăbiilor, care și în limba română a dat termenul generic de ”pasăre”. Este o dovadă a caracterului universal al speciei reprezentative, vrabia de casă, asociată din cele mai vechi timpuri cu așezările umane.

Sunt păsări de talie mică, robuste, cu corp bondoc și penaj predominat de culorile maro, gri, negru și alb. Au ciocul conic, adaptat pentru consumul semințelor. Păsări gălăgioase, nu au un repertoriu foarte elaborat. Speciile europene sunt păsări gregare.

Unde le vezi

Nativ, speciile de vrăbii sunt răspândite în „Lumea Veche”, fiind prezente pe continentul european, asiatic și african. Vrabia de casă însă, a beneficiat de un aport semnificativ la extinderea arealului, fiind introdusă de om pe toate celelalte continente, cu excepția Antarcticii. A devenit astfel una dintre speciile cele mai numeroase și cu cea mai largă răspândire din lume.

La noi în România, două dintre cele trei specii, vrabia de casă și cea de câmp, au o distribuție largă, fiind prezente pe aproape întreg teritoriul, cu excepția zonelor împădurite și a celor montane. A treia specie, vrabia negricioasă, este o specie mai termofilă, fiind răspândită doar în jumătatea sudică a țării.

Vrabie negricioasă (Passer hispaniolensis)

Hrana

Sunt specii preponderent vegetariene, consumând semințe de ierburi, muguri, fructe mici, însă în perioada de creștere a puilor crește aportul hranei animale (insecte, viermi, arahnide). În același timp sunt și oportuniste, speciile care trăiesc în apropierea așezărilor noastre fiind adaptate să profite de orice sursă de hrană găsesc aici.

Cuibărit

Toate cele trei specii cuibăresc în special colonial, dar și izolat uneori. La cele două specii antropofile, cuiburile sunt amplasate în suporturile oferite de clădiri, pe acoperișuri, în ziduri. Vrabia negricioasă își construiește coloniile mai ales în arbori, uneori cuiburile elaborate (țesute din iarbă uscată, amintind parcă de păsările țesător) se întind pe zeci de arbori. Vrăbiile de casă și cele negricioase își amplasează adesea coloniile în cuiburile de barză, uneori chiar împreună.

Migrație

Dintre speciile de la noi, doar vrabia negricioasă este migratoare, celelalte două fiind sedentare. Iernează în sudul și estul Mediteranei, în nordul Africii și Orientul Apropiat.

Vrabie de casă (Passer domesticus)

Specii reprezentative

Este o păsărică (păsările din ordinul Passeriforme se numesc păsărele) cu corp bondoc, de 14-16 centimetri, cioc conic gros și penaj adeseori zburlit, aparent neîngrijit. Masculul are creștetul capului gri cu margini maro ciocolatii, obraji gri, bavețică neagră și striuri negre pe spatele maroniu. Femelei îi lipsește bavețica, dar are o sprînceană gălbuie, iar coloritul general este mult mai șters, în nuanțe de maro și gri. Păsări gălăgioase, sunt gregare chiar și în perioada de cuibărit. Cântecul este un ciripit repetat, pe diferite tonalități.

Prezentă nativ din Irlanda până în China și din Scandinavia până în nordul Africii, a fost introdusă de coloniștii europeni în toate continentele, mai puțin Antarctica, ajungând astfel cea mai răspândită specie de pe glob.

La noi specia este sedentară și cuibărește pe tot cuprinsul țării, cu excepția zonelor montane. Este o pasăre care preferă apropierea de om, astfel o întâlnim atât în orașe, cât și în mediul rural.

Cuibărește în mici colonii predominant în construcțiile antropice, în fisurile din pereții clădirilor, sub streșini, în cuiburile de barză albă. În zilele noastre pasărea este rareori văzută cuibărind în locurile originale de cuibărit, arborii, asemeni păsărilor țesător. Cuibul antropic este nepretențios și dezordonat, cel din arbori este o structură în formă de dom, din paie și pene. Poate adăposti pînă la 4 ponte pe an.

Predominant vegetariană, consumă semințe de ierburi și muguri, dar și multe insecte în perioada de cuibărit și năpârlire, precum și resturi puse la dispoziție de vecinătatea cu oamenii. Și puii lor sunt hrăniți la început cu insecte.

Vrabia de casă este o specie răspândită și cu populații mari la nivel global, foarte adaptată mediului antropic. Singura amenințare a speciei suntem noi, oamenii, care prin intensificarea agriculturii și persecutarea ei ca specie dăunătoare, putem pune în pericol bunăstarea vrabiei de casă. Dar persecutarea vrăbiilor s-a dovedit a fi o decizie proastă de mai multe ori de-a lungul istoriei noastre. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este campania „Patru dăunători” a lui Mao Zedong, organizată ca parte a mișcării „Big Leap” în China. Falimentul economic și ecologic al „marelui salt înainte” a dus la cea mai mare foamete documentată din istoria omenirii, care a luat milioane de vieți. Invazia de insecte care a făcut ravagii în zonele agricole în absența vrăbiilor a jucat un rol major în acest caz.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Este mai mică (12-14 cm), dar mai îngrijită decât vrabia de casă, cu care este adesea confundată. Aici sexele sunt asemănătoare, ambele având creștetul capului maroniu-roșiatic, obrazul alb cu o pată neagră în mijloc, bavețica neagră mult mai mică, un colier alb în jurul gâtului, aproape complet și spate maroniu cu striații negre. Cântecul este un ciripit în serii rapide, sacadat, mai înalt decât al vrabiei de casă.

Nativă și ea, precum vrabia de casă, în Palearctic (Europa, Asia, nordul Africii), a ajuns și în America de Nord și în Australia dusă de coloniști. În România, vrabia de câmp se întâlnește pe întreg teritoriul țării, mai puțin în zona montană, cu toate că denumirea de specie, montanus, poate sugera acest lucru.

Vrabia de câmp este sedentară la noi. Spre deosebire de vrabia de casă, nu este chiar atât de legată de așezările noastre, cuibărind în apropierea localităților, pe terenuri arabile, în grădini și parcuri, dar intră și în orașe, după cum ne-a arătat Atlasul Păsărilor Clujului. Prin preferința lor pentru spații verzi generoase, vrăbiile de câmp sunt un indicator pentru spațiile urbanizate prietenoase cu mediul. Cuibărește în scorburi naturale și artificiale, dar și în maluri, în cuiburi de lăstuni sau prigorii.

Are o dietă predominant vegetariană, formată din semințe de ierburi, muguri, fructe mici, pe care le consumă adesea pe sol, în stoluri gălăgioase, uneori împreună cu vrăbii de casă sau cinteze. Se hrănesc și cu resturi provenite de la noi, precum și cu insecte, mai ales în perioada de cuibărire, fiind hrana majoritară a puilor.

Principala amenințare este intensificarea agriculturii, erbicidele și pesticidele utilizate reducând sursa de hrană, semințele ierburilor și insectele.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Cea mai puțin răspândită vrabie de la noi, este asemănătoare ca formă cu vrabia de casă. Femelele celor două specii, cu penaj mai șters, în nuanțe de maro și gri, sunt de fapt aproape imposibil de separat pe teren. Masculul are creștetul capului castaniu, obrajii albi și o sprânceană subțire, albă. Bavețică neagră e mare, ajungând până pe umăr. Cântecul este un ciripit repetat, asemănător celui vrabiei de casă, dar tonul e mai înalt și mai metalic. Cum sunt specii coloniale, păsările pot fi localizate sonor de la distanță.

Are cea mai restrânsă distribuție dintre vrăbii, cuibărind în jurul mării Mediterane. La noi vrabia negricioasă este întâlnită în sud-estul țării. Deși unele păsări mai rămân peste iarnă, este singura vrabie migratoare de la noi. 

Cuibărește în general în tufișuri și în arbori, adesea în colonii mari, recordul aparținând unei colonii cu aproximativ 125.000 de cuiburi din Maroc. Cuibul sferic, închis, construit din nuiele și paie și căptușit cu păr și pene, este adesea atașat de cuiburile berzelor sau răpitoarelor.

Pasăre gregară, se hrănește de regulă în grupuri mai mici sau mai mari. Hrana este predominant vegetariană, formată din semințe, muguri, fructe. Dar consumă și insecte, pe care le prinde atât de pe sol, cât și de pe frunzele arborilor sau tufelor. Puii sunt hrăniți la început exclusiv cu insecte.

Principala amenințare este, și în cazul vrabiei negricioase, intensificarea agriculturii. Erbicidele și pesticidele utilizate în exces reduc sursa de hrană a păsărilor, semințele ierburilor și insectele.

Puteți citi mai multe despre această specie aici.

Cum le putem ajuta

Deși aparent specii comune, în multe zone din vestul Europei vrabia de câmp se află în declin semnificativ. Totul se datorează intensificării agriculturii (pesticide, monoculturi etc.). Acest lucru ne arată că populațiile numeroase și distribuția largă nu sunt o certitudine în asigurarea viitorului unei specii.

La noi deocamdată populațiile nu par a indica un declin. Pentru a păstra acest status putem:

  • amplasa cuiburi artificiale
  • alimenta hrănitorile pe timpul iernii
  • susține o agricultură cât mai prietenoasă cu mediul

Mitologie

Asocierea oamenilor cu vrabia de casă e veche de mii de ani. Astfel, când aceștia au plecat din Europa să colonizeze alte continente au dus cu ei această pasăre, ca să le amintească de ținuturile natale. A ajuns astfel pe toate celelalte continente, cu excepția Antarcticii. În trecut a fost și animal de companie și ingredient în diferite feluri de mâncare, a fost vânată spre a fi oferită ca hrană altor animale. Unele specii au fost considerate dăunătoare și au fost persecutate sau chiar aproape exterminate de-a lungul timpului. Este deja clasic cazul exterminării vrăbiilor în China anilor 50, urmată de o creștere explozivă a populațiilor de lăcuste, ducând la un dezechilibru ecologic major.

Vrăbiile sunt prezente în scrierile noastre, mai vechi sau mai noi, de la hieroglife egiptene, la Biblie sau texte ale lui Shakespeare. În cultura populară au fost folosite în proverbe, printre cele mai cunoscute fiind „Nu da vrabia din mână, pe cioara de pe gard!” sau „Vrabia mălai visează!”.

Lista surselor bibliografice folosite la realizarea acestui articol poate fi consultată aici.

Április hónap fajai – A verebek

Bevezető

A verebek mindig ott vannak mellettünk, de mintha észre sem vennénk őket, inkább mindig exotikusabb fajok után szemlélődünk. Ugyanakkor semmi sem mutatja jobban, hogy milyen szerves elemei életünknek mint jelenlétük a meséinkben és szólásainkban. Április havát ezeknek a közönséges, gyakran túl könnyen figyelmen kívül hagyott madaraknak ajánljuk.

Család/Nem

A verebek a Passer nembe, a verébfélék (Passeridae) családjába tartoznak – amely az őket felölelő verébalakúak (Passeriformes) rend névadója is, így lényegében a teljes nem “alapértelmezett” csoportja. A név a verebek latin megnevezéséből származik, amely a román nyelv általános “pasăre” (madár) szavának eredete is. Ez is a leggyakoribb képviselő fajuk, a házi veréb univerzális jellegének bizonyítéka, amelyet a legősibb időktől az emberi településekkel hozunk kapcsolatba.

Kis méretű, masszív madarak, tömzsi alkattal és túlnyomórészt barnás, szürkés, fehéres és feketés tollazattal. Kúpos csőrük magevésre specializálódott. Zajos madarak, repertoárjuk nem valami kifinomult. Az európai fajok társasak.

Hol látod őket

Eredetileg a verébfajok az “Óvilág” madarai, hazájuk az európai, ázsiai és afrikai kontinens. A házi veréb ugyanakkor jelentős segítséget kapott az elterejedési területeinek növelésére, mivel az ember behurcolta őt az összes többi fölrészre is, az Déli-Sarkot leszámítva. Ez által a világ egyik legszámosabb és legelterjedtebb fajává vált.

Nálunk, Romániában, a háromból két faj, a házi és a mezei veréb széles elterjedésű, szinte az ország teljes területén megtalálhatóak az erdős és hegyvidéki területeket leszámítva. A harmadik faj, a berki veréb, melegkedvelőbb faj és csak az ország déli felén találkozhatunk vele.

Táplálkozás

Túlnyomórészt növényevő fajok, magvakat, rügyeket, kisebb gyümölcsöket fogyasztanak, bár a fiókanevelési időszakban táplálékuk jelentős hányadát állati eredetű elemek (rovarok, férgek, pókszabásúak) teszik ki. Ugyanakkor opportunisták is, a településeink közelében élő fajok bármilyen táplálékforrást kihasználnak amelyhez hozzáférnek.

Költés

Mindhárom faj főleg telepesen költ (de néha magányosan is). A két emberbarát faj esetén a fészkeket az épületek nyújtotta felületekre (tetők, falak üregeibe) helyezik. A berki veréb inkább fákra építi kolóniáit, a bonyolult (száraz fűből szőtt, szövőmadarakra emlékeztető) fészkek akár több tíz fán is végignyúlhatnak. Nagyon gyakran a házi és berki verebek (gyakran együtt is), gólyafészkek oldalába építik kolóniáikat.

Vonulás

A nálunk élő fajok közül csak a berki veréb vonul, a másik kettő állandó. A Földközi-tenger térségének déli és keleti részén, Afrika északi részén valamint a Közelkeleten telel.

Képviselő fajok

Házi veréb (Passer domesticus)

Kis madárka zömök testalkattal, testhossza mindössze 14-16 centiméter, erős csőrük kúpos, tollazatuk gyakran borzos, gondozatlannak tűnhet. A hím fejteteje szürke, gesztenyebarna szegélley, pofája szürke, torokfoltja fekete és barna háta feketén sávozott. A tojók torokfolt helyett sárgás szemsávval rendelkeznek és színezetük általánosan elmosódottabb, barnás és szürkés árnyalatokkal. Zajos kis társaság, szociálisak még a költési időszakban is. Énekük ismételgetett csiripelés különböző hangnemeken.

Őshonos az egész palearkiszban (Európa, Ázsia és Észak-Afrika), azonban a gyarmatosítás során az ember behurcolta az összes kontinensre és napjainkra már csak az Anktartiszrol hiányzik, így bolygónk legelterjedtebb madarának tartjuk.

Hazánkban állandó faj és az ország teljes területén költ a magas hegyvidéket leszámítva. Kedveli az ember közelségét, így városainkban és falvainkban találkozhatunk vele leggyakrabban.

Kissebb kolóniákban költ, többnyire épületek repedéseiben, nyílásaiban, cserepek alatt és gyakran gólyafészkekben is. Napjainkban már ritkán lehet megfigyelni a szövőmadarakhoz hasonlóan fákra épített kolóniáikat, az eredeti fészkelési szokásukat. Az új fészkek az épületeken igénytelenek, de ősi fészkeik a fákon figyelemreméltó kupolás szerkezetek melyeket fűszálakból és tollakból építenek. Évente akár négy fészekaljat is felnevelhetnek.

Többnyire magvakkal táplálkozik de a költési időszakban és tollazata lecserélésekor (vedléskor) nagy mennyiségben fogyaszt gerincteleneket, valamint újabban emberi hulladékot is. Fiókáit gerinctelenekkel táplálja, főleg fejlődésük első időszakában.

Mivel jól alkalmazkodott az antropikus környezethez és széles elterjedésű, nagy populációkkal rendelkezik globális szinten. Állományai egyetlen veszélyeztető tényezője mi vagyunk az egyre intenzívebb mezőgazdasággal és kártevőként való üldözéssel. Azonban a verebek üldözése már többször is rossz döntésnek bizonyult történelmünk során. Az egyik legismertebb eset a Mao Ce-tung “Nagy ugrás” mozgalma keretén belül megszervezett “négy kártevő” kampánya. A “Nagy ugrás” gazdasági és ökológiai csődje vezetett az emberi történelem legnagyobb dokumentált éhinségéhez mely több millió emberi életet követelt. Ebben nagy szerepet játszott a verebek hiányában tomboló rovarinvázió a mezőgazdasági területeken.

További információt a fajról itt olvashatnak.

Mezei veréb (Passer montanus)

Kisebb, de elegánsabb, mint a házi veréb, amellyel gyakran összetévesztik. Itt a nemek hasonlóak, fejtetejük vörösesbarna, arcuk fehér egy fekete folttal a közepén, fekete előkéjük sokkal kisebb, nyakuk körül fehér sál, hátuk pedig barna, fekete csíkozással. Énekük gyors, meg-megszakadó csiripelés, a házi veréb énekénél magasabb hangon.

Az ő otthona is, akárcsak a házi verébé, a Palearktisz (Európa, Ázsia, Afrika északi része), de szintén behurcolták a kolonisták Észak-Amerikába és Ausztráliába is. Romániában a hegyvidéket leszámítva mindenhol megtalálható, bár a fajneve, montanus pont az ellenkezőjét sugallja.

A mezei veréb nálunk állandó. A házi verébbel ellentétben nem kötődik annyira szorosan a településeinkhez, falvak szélén, szántókon, kertekben és parkokban költ, de beköltözik a városokba is, amint az a Kolozsvár Madarainak Atlaszából kiderült. Mivel a nagy kiterjedésű zöld területeket részesítik előnyben, a mezei verebek a természetbarát városrendezés indikátorai. Természetes és mesterséges odvakban fészkel, de akár löszfalakban is, a partifecskék vagy gyurgyalagok üregeiben.

Többnyire növényevő, gyommagokat, rügyeket, apróbb gyümölcsöket fogyaszt, gyakran a talajról, zajos csapatokban, akár házi verebekkel vagy erdei pintyekkel közösen. A tőlünk származó háztartási hulladékokkal és rovarokkal is táplálkoznak, ez utóbbival főleg a költési időszakban, mivel ez a fiókák fő tápláléka.

Főként a mezőgazdaság intenzitásának növekedése, a gyom- és rovarirtó szerek használata veszélyezteti, mivel csökkenti a táplálékforrásait, a gyomok magvait és a rovarokat.

További információt a fajról itt olvashatnak.

Berki veréb (Passer hispaniolensis)

Legszűkebb elterjedésű veréb fajunk, megjelenésében hasonlít a házi verébhez. A két faj tojója elmosott barás tollazatukkal valójában terepi körülmények közt elkülöníthetetlen. A hím fejteteje gesztenyebarna, pofája fehér és vékony szemsávja fehér. Torokfoltja nagy, egészen a vállakig ér el. Monoton csiripelő éneke hasonlít a háziverébéhez, de kissé magasabb és fémesebb. Mivel koloniális, gyakran nagy távolságból megtalálható a zajos társaság.

A verebek közül a legszűkebb elterjedésű faj, így csak a Földközi Tenger körül költ. Hazánkban csak az ország dél-keleti területein fordul elő. Bár néhány egyed télre is itt marad az állomány zöme vonul.

Többnyire bokrosokban és fákon költ, gyakran terjedelmes kolóniákban. A legnagyobb dokumentált kolónia 125.000 szészket számolt Marokkóban. Gömbszerű fészkét fűszállakból építi és szőrrel vagy tollakkal béleli; gyakran ragadozó madarak vagy gólyák fészkébe is építheti.

Szociális faj így gyakran láthatjuk kisebb vagy nagyobb csoportokban közösen táplálkozni. Tápláléka többnyire növény eredetű (magvak, rügyek és gyümölcsök) de rovarokat is fogyaszt melyeket a talajon vagy a bokrok és fák levelein kap el. Fiókáit többnyire rovarokkal eteti.

Állományait az egyre intenzívebb mezőgazdaság veszélyezteti. Az egyre növekvő vegyszerhasználat jelentősen csökkentheti táplálékának a mennyiségét valamint az egyre monotonabb tájakban eltűnnek fészkelőhelyei.

További információt a fajról itt olvashatnak.

Hogyan segíthetünk nekik

Bár látszólag közönséges fajok, Nyugat-Európa számos területén a mezei veréb állománya erősen csökkentőben van. Mindez a mezőgazdaság intenzitásának növekedése (növényvédő szerek, monokultúrák, stb.) miatt. Ez is rámutat arra, hogy a nagyméretű állományok és a széles elterjedés nem garantálják egy faj jövőjét.

A hazai állományok egyelőre nem úgy tűnik, mintha csökkennének. Azért, hogy megőrizzük ezt:

  • kitehetünk műodúkat
  • télen feltölthetjük az etetőket
  • támogathatunk egy minél természetbarátabb mezőgazdaságot

Mitológia

Az emberek és a házi veréb kapcsolata többezer éves. Ezért, amikor útra keltek Európából, hogy más kontinenseken telepedjenek le, magukkal vitték ezt a madarat, hogy az otthoni vidékekre emlékeztesse őket. Így jutottak el a Déli-Sark kivételével minden kontinensre. Régen házikedvenc és különböző ételek hozzávalója volt, illetve vadászták, hogy más állatokat etessenek vele. Egyes fajokat kártékonynak tekintettek és az idők során majdnem kiirtottak. Klasszikus példa az 50-es évekbeli kínai verébirtás, amelyet a sáskák robbanásszerű állománygyarapodása követett, jelentősen kibillentve az ökológiai egyensúlyt.
A verebek jelen vannak az írásainkban, legyenek azok régiek vagy újak, az egyiptomi hieroglifáktól a biblián át Shakespeare szövegeiig. A néphagyomány közmondásokban használja őket; ezek közül a leggyakoribbak a “Jobb ma egy veréb, mint holnap egy túzok” vagy a “Bagoly mondja verébnek: nagyfejű”.

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România