Știrile proiectului
16 octombrie 2023
Anunț public – PM Acumulările Belcești
Societatea Ornitologică Română, titular al Planului de management al ariei de protecție specială avifaunistică ROSPA0109 – Acumulările Belcești, anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare – proiectul de plan nu are efecte semnificative asupra mediului, nu necesită evaluare de mediu, urmând a fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
12 aprilie 2023
Anunț PM ROSPA0042 și ROSCI0222
Planul de management al Ariei de Protecție Specială Avifaunistică ROSPA0042 Eleșteiele Jijiei și Miletinului, al Ariei de Importanță Comunitară ROSCI0222 Sărăturile Jijia Inferioară-Prut și al Rezervației Naturale 2.553. Balta Teiva Vișina nu necesită evaluarea de mediu, urmând a fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
8 iulie 2020
„Delta Moldovei”, declarată sit Ramsar
Situl Natura 2000 „Eleşteiele Jijiei şi Miletinului" din județul Iași, supranumit și „Delta Moldovei”, a fost declarat, luna trecută, zonă umedă protejată de interes internațional de către Secretariatul Convenției Ramsar. Propunerea de includere a zonei pe această listă a fost făcută de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu Iaşi, ȋn colaborare cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Facultatea de Biologie, cu sprijinul Societăţii Ornitologice Române (SOR).
26 septembrie 2019
Din școală în școală
- Am două vești pentru voi. Una bună și una rea. Cea rea este că azi a început școala și… azi dați test. Vestea bună este că după test stăm de vorbă despre animalele din aria naturală protejată de lângă voi și că o să primiți și un ghid cu aceste animale și cu flora, dar și tricouri și rucsaci realizate în proiectul nostru.
26 septembrie 2019
Dacă-i copil, să se joace. În taberele SOR
Peste 100 de elevi din județul Iași și-au încheiat vacanța mare într-un mod total neașteptat – au învățat. Despre păsări, mamifere, reptile, amfibieni, insecte, plante. Nu la școală, ci în taberele organizate de SOR în cadrul proiectului „Elaborarea Planurilor de Management pentru ariile protejate Acumulările Belcești, Sărăturile Jijia Inferioara Prut, Eleșteele Jijiei și Miletinului și Balta Teiva Vișina”.
27 februarie 2019
Se mărește lista de plante protejate din Delta Moldovei
Marea bucurie a biologilor din proiectele SOR este să „iasă pe teren”. Acolo au cele mai frumoase momente, acelea când reușesc să descopere specii noi pentru siturile în care lucrează.
26 februarie 2019
Ce mai descoperă herpetologii în proiectele SOR
Raluca Melenciuc, Ștefan Zamfirescu, Paul Dincă, Petronel Spăseni și Alexandru Strugariu sunt cei cinci experți herpetologi care lucrează în proiectul „Elaborarea Planurilor de Management pentru ariile protejate Acumulările Belcești, Sărăturile Jijia Inferioara Prut, Eleșteele Jijiei și Miletinului și Balta Teiva Vișina”.
21 septembrie 2018
Ultima săptămână de vacanță, prima de tabără
Ai fost vreodată la școală, în timpul vacanței de vară? (Nu, nu ne referim la „olimpicii” care apar înainte de reluarea cursurilor). Dar, ai fost vreodată la școală, vara, să îți și placă? Peste 120 de elevi au reușit asta, în județul Iași. Vorbim despre elevii din satele care mărginesc „Delta Moldovei”, unde SOR implementează un proiect european și unde am organizat două tabere pentru cei mici.
30 august 2018
Specie nouă de gărgăriță în fauna României
O echipă de biologi de la Societatea Ornitologică Română a descoperit o nouă specie de insectă pentru fauna României. Este vorba despre Leucomigus candidatus, o specie de gărgăriță (a nu se confunda cu buburuzele, care sunt alt tip de insecte).
13 august 2018
Specie unicat de lalea în Delta Moldovei
Știi momentul ăla când te plimbi în natură și descoperi o specie unicat din flora României? Nici noi. 🙂
27 iunie 2018
Zbor deasupra unei colonii de egrete mari
Mai mult de 20% din populația de egretă mare a României cuibărește în apropiere de Iași, la Larga Jijia, zonă alintată de ornitologi – Delta Moldovei. Concluzia vine în urma observațiilor făcute de colegii ornitologi care lucrează la planul de management pentru ariile naturale protejate de aici.
19 aprilie 2018
Fluturașul de foc, noutate pentru aria protejată Eleșteiele Jijiei și Miletinului
Fluturașul de foc (Lycaena dispar) și-a găsit adăpost în "Delta" Moldovei. Prezența sa a fost surprinsă cu ajutorul aparatului foto ȋn sitului Natura 2000 Sărăturile Jijia Inferioară-Prut de colegul nostru, Irinel Eugen Popescu, entomolog ȋn cadrul unuia dintre cele mai ambițioase proiecte pentru conservarea biodiversității desfășurate de SOR.
13 martie 2018
Prietenii lui Batman
Lacurile Fălticeni sunt habitatul ideal de hrănire pentru unul dintre cei mai rari lilieci din Europa. Liliacul de iaz este focusul unei familii de biologi care lucrează la Societatea Ornitologică Română în cadrul a două din cele mai importante proiecte din ultimii ani.
22 februarie 2018
Prin zăpadă, pe urmele vidrei
Detectiv – biolog ar fi titulatura cea mai fidelă realității pentru cineva care studiază mamifere și care în această perioadă se ocupă de monitorizarea vidrelor ȋn ariile protejate din județul Iași aflate în custodia Societății Ornitologice Române.
9 ianuarie 2018
2017 a fost anul inărițelor
2017 pare să fi fost anul inărițelor în România. Anul trecut a fost cel mai bogat de până acum în observațiile făcute de ornitologi pentru specia Carduelis flammea – 105 observații în 2017, față de 131, suma observațiilor din ultimii optsprezece ani. (sursa Rombird.ro)
5 decembrie 2017
Delta Moldovei poate obține statutul de zonă protejată de importanță internațională
Situl Natura 2000 "Eleşteiele Jijiei şi Miletinului" ar putea fi declarat zonă umedă de importanţă internaţională de către Convenţia Ramsar, atestare care asigură o mai bună protecţie a speciilor şi habitatelor naturale din aşa-numita Deltă a Moldovei.
26 septembrie 2017
Delta Moldovei va avea Plan de Management
Celebra „Deltă” a Moldovei - aria naturală protejată „Eleșteiele Jijiei și Miletinului” va beneficia de un Plan de Management, în cadrul unui proiect european implementat de Societatea Ornitologică Română.